În predica despre deosebirea crucilor în viaţa celor ce se mîntuiesc, părintele Cleopa vorbeşte despre două tipuri de cruci: cele materiale, pe care le purtăm la gât şi cele spirituale, care sunt suferinţa pentru fapta bună.
A-ţi duce crucea mai înseamnă, pe de altă parte, a-ţi înfrunta cu demnitate destinul, cu toate greutăţile sale. ,,Fiecare crucea-şi duce". Dacă e uşoară, există riscul să uiţi că o porţi. Dacă e prea grea, bucură-te, că fericirea ta se apropie.
Cea mai grea cruce pe care o poate duce un român basarabean este aceea a ieşirii pe poartă şi a întoarcerii târzii, ori a neîntoarcerii. Mamele noastre sau taţii, aidoma unor păsări rare, urmărite de prădători, sunt prinşi de aripi şi alungaţi din ţară. Alungaţi pentru că sunt condamnaţi nu la extrema de sus a păturii sociale, ci la cea de jos. Iar casa, plină de copii, oftică şi deschide poarta ogrăzii...
Părinţii noştri, luminoşi ca sfinţii, sunt scoşi din ţară pentru că aici nu mai au puteri să tragă sapa de coadă şi să-şi hrănească copiii deveniţi adolescenţi şi studenţi. Părinţii noştri, luminoşi ca sfinţii, îşi iau crucea în spate şi pleacă în lumea mare, la dobândit bănuţi. Părinţii noştri pleacă masiv şi cu greu se mai întorc acasă. Părinţii noştri.
E o mare cinste să dobândeşti bănuţi cu propria sudoare. Dar şi mai mare cinste e să rămâi acasă, într-o sărăce-lucie, cătând de 3 copii şcolari şi de hectarele de pământ care abia de aşteaptă chinul oaselor tale de părinte.
***
Despre filmul ,,Podul de flori" am aflat anul trecut şi nu dintr-o publicaţie moldovenească, ci pe site-ul francez lemonde.fr.
,,În regia lui Thomas Ciulei, filmul documentar Podul de flori prezintă
viața de zi cu zi a unei familii de emigranți din Republica Moldova,
dezvăluind particularitățile culturilor care trăiesc la marginea
Europei.
Prin acest film, regizorul analizează un fenomen care a luat amploare
în ultimul deceniu – emigrarea din motive economice. Oameni care lasă
totul în urmă pentru a putea avea siguranța zilei de mâine, pentru a
putea trăi în condiții decente. Acest fenomen are, însă, efecte
devastatoare asupra familiilor – mii de copii rămași în urmă, crescuți
de bunici, adulți singuri care-și sacrifică sentimentele pentru a le
putea oferi celor dragi o viață normală.
Podul de flori a fost lansat în 2008 și a câștigat premiul pentru cel
mai bun documentar la Festivalul de Film din Europa Centrală și de Est.
Thomas Ciulei este un regizor cunoscut al genului, filmele sale
„Grațian” (1995) și “Asta e” (2001) obținând numeroase premii la nivel
internațional." http://www.filmedocumentare.com/podul-de-flori/
Este un film rupt din viaţa reală a familiei lui Costică Arhir, rămas acasă cu cei 3 copii ai săi. Un bărbat, destoinic, care îşi duce crucea cu demnitate, în timp ce mulţi părinţi şi copii din ţara asta au uitat că mai poartă în spate cruci...
Încotro mergem, nu ştiu. Dar, chemaţi-i pe părinţii noştri acasă. Cât nu e târziu.
https://www.youtube.com/watch?v=GKq-asbrpGI#t=5158
