miercuri, 16 octombrie 2013

LeaderSHE - Marcă înregistrată cu dragoste

Dacă excelenţele într-adevăr au nume pe lumea asta, apoi ele s-au născut şi în Republica Moldova, dând viaţă unui proiect social care avea să schimbe, la începuturile sale, peste 40 de tinere sorţi din Republica Moldova...

Indiferent de ostilitatea unora faţă de leadership şi faţă de promovarea acestuia în rândul tinerelor, sunt sigură că Moldova a ajuns unde a ajuns pentru că, până acum, a avut parte de puţini lideri adevăraţi, dacă nu chiar deloc.

LeaderSHE s-a născut în inimile Olgăi Melniciuc şi Nighinei Azizov într-un moment în care toate şansele au favorizat un sol fertil. Fetele au adunat lângă ele, foarte curând, o echipă plină de energie, idei şi forţă. Am fost Marina Pascari, Rodica Patraşcu, Olia Secrii, Ciprian Plăcintă şi eu, ulterior Adrian Popescu şi Ion Ţimbrilo. Nişte suflete tinere şi curate, împletite din curaj, atitudine şi inimi situate foarte sus.

Nemaivorbind de minunatele care înfloreau în ochii noştri, o echipă de domniţe puternice, care astăzi duc faima ţării în universităţi renumite din întreaga lume ori, muncesc cu entuziasm acasă! Sunt fetele în care am crezut şi pentru care am dăruit tot ce am avut mai scump: timp şi afecţiune. Iar LeaderSHE a avut sprijin din SUA, România şi chiar Belgia. 

Astăzi, Olga a anunţat pe Facebook că LeaderSHE s-a înregistrat, la AGEPI, ca şi marcă protejată pentru următorii 10 ani. Fie ca în aceşti 10 ani LeaderSHE să cunoască entuziaste care năzuiesc spre un scop foarte clar şi care, într-adevăr au nevoie de sprijin pentru a-şi întări caracterele.

E minunat să ştii că cineva crede că tu vei creşte mare şi tu chiar devii mare!
În acest răstimp, am înţeles că a fi puternic înseamnă a avea respectul şi zâmbetul sincer al  oamenilor puternici şi adevăraţi. Şi poate mâna lor, pe umărul tău, în momente mai mult decât grele.

Iar celor care nu cred în lideri, în special - în femei-lider, le dedic un citat din Alchimistul lui Coelho, care, de altfel, nu are nimic cu femeile:

,,Puţini urmează drumul care le este trasat, adică drumul Legendei Personale şi al Fericirii. Ei cred că lumea este un lucru ameninţător şi lumea chiar devine ameninţătoare."


Dream team, vă cuprind pe toţi, oriunde v-aţi afla!


fotografie realizată de Olga

marți, 15 octombrie 2013

Taina cu puişorul de ciocolată

Acest blog trebuia să fie despre amintirile magnetice care mi-au format personalitatea şi au sădit în ea un ataşament nebun faţă de oamenii care s-au zidit în mine.
* * *
Până prin anul '96, iubiţii mei părinţi călătoreau mult prin România, la dobândit bănuţ cu bănuţ.
Ţin minte şi azi cum veneau noaptea de pe drum, obosiţi-morţi, şi-mi aduceau ceea ce n-o să pot uita vreodată.
Ciocolată ,,Poiana" cu Puişor. 

În ambalaj, pe lângă ciocolata propriu-zisă, erau adăugate încă 2-3 pătrăţele, şi ai mei iubiţi părinţi şi bunei numeau cele două pătrăţele - puişor. ,,-Iaca, a făcut pentru tine un puişor!!" :)

Şi eu îmi închipuiam că din România şi până acasă ciocolata asta dădea naştere unui pui, numai de dragul meu. În realitate, era o promoţie sau o simplă greşeală de producţie, dar, cu siguranţă -cel mai frumos mit al copilăriei mele. Cea mai dulce taină.

După ce descopeream naşterea produsă în foaia ceea de ambalaj, îi alintam pe toţi cu pătrăţele de ciocolată incredibil de gustoase şi adormeam fericită. 
Părinţii şi buneii îmi erau acasă. Şi toţi eram dulci de atâta alint.

Adormeam fericită, eu - învelită cu plapuma, iar puişorul de alături - învelit în staniol.
* * *
E frumos când insuflăm copiilor mituri şi ei trăiesc cu tainele astea, până când se dezmeticesc şi încep să le refacă, să le retrăiască.

Miturile copilăriei noastre sunt mai puternice decât Legendele Olimpului, pentru că pe astea, ale noastre, tre' să le descifrăm singuri... Şi să înţelegem că fiecare semn din trecut trebuia luat aminte.

Sunt fericită că port cu mine un cufăr plin cu amintiri la fel de ameţitoare precum asta cu puişorul de ciocolată. 

Promit să revin şi cu altele.
Pentru cei care mă cunosc.