Crucea şi Podul de flori

În predica despre deosebirea crucilor în viaţa celor ce se mîntuiesc, părintele Cleopa vorbeşte despre două tipuri de cruci: cele materiale, pe care le purtăm la gât şi cele spirituale, care sunt suferinţa pentru fapta bună.

A-ţi duce crucea mai înseamnă, pe de altă parte, a-ţi înfrunta cu demnitate destinul, cu toate greutăţile sale.  ,,Fiecare crucea-şi duce". Dacă e uşoară, există riscul să uiţi că o porţi. Dacă e prea grea, bucură-te, că fericirea ta se apropie.

Cea mai grea cruce pe care o poate duce un român basarabean este aceea a ieşirii pe poartă şi a întoarcerii târzii, ori a neîntoarcerii. Mamele noastre sau taţii, aidoma unor păsări rare, urmărite de prădători, sunt prinşi de aripi şi alungaţi din ţară. Alungaţi pentru că sunt condamnaţi nu la extrema de sus a păturii sociale, ci la cea de jos. Iar casa, plină de copii, oftică şi deschide poarta ogrăzii...

Părinţii noştri, luminoşi ca sfinţii, sunt scoşi din ţară pentru că aici nu mai au puteri să tragă sapa de coadă şi să-şi hrănească copiii deveniţi adolescenţi şi studenţi. Părinţii noştri, luminoşi ca sfinţii, îşi iau crucea în spate şi pleacă în lumea mare, la dobândit bănuţi. Părinţii noştri pleacă masiv şi cu greu se mai întorc acasă. Părinţii noştri.

E o mare cinste să dobândeşti bănuţi cu propria sudoare. Dar şi mai mare cinste e să rămâi acasă, într-o sărăce-lucie, cătând de 3 copii şcolari şi de hectarele de pământ care abia de aşteaptă chinul oaselor tale de părinte.
 ***
Despre filmul ,,Podul de flori" am aflat anul trecut şi nu dintr-o publicaţie moldovenească,  ci pe site-ul francez lemonde.fr. 
,,În regia lui Thomas Ciulei, filmul documentar Podul de flori prezintă viața de zi cu zi a unei familii de emigranți din Republica Moldova, dezvăluind particularitățile culturilor care trăiesc la marginea Europei.
Prin acest film, regizorul analizează un fenomen care a luat amploare în ultimul deceniu – emigrarea din motive economice. Oameni care lasă totul în urmă pentru a putea avea siguranța zilei de mâine, pentru a putea trăi în condiții decente. Acest fenomen are, însă, efecte devastatoare asupra familiilor – mii de copii rămași în urmă, crescuți de bunici, adulți singuri care-și sacrifică sentimentele pentru a le putea oferi celor dragi o viață normală.
Podul de flori a fost lansat în 2008 și a câștigat premiul pentru cel mai bun documentar la Festivalul de Film din Europa Centrală și de Est. Thomas Ciulei este un regizor cunoscut al genului, filmele sale „Grațian” (1995) și “Asta e” (2001) obținând numeroase premii la nivel internațional."  http://www.filmedocumentare.com/podul-de-flori/

Este un film rupt din viaţa reală a familiei lui Costică Arhir, rămas acasă cu cei 3 copii ai săi. Un bărbat, destoinic, care îşi duce crucea cu demnitate, în timp ce mulţi părinţi şi copii din ţara asta au uitat că mai poartă în spate cruci...

 Încotro mergem, nu ştiu. Dar, chemaţi-i pe părinţii noştri acasă. Cât nu e târziu.

                                               https://www.youtube.com/watch?v=GKq-asbrpGI#t=5158
 

LeaderSHE - Marcă înregistrată cu dragoste

Dacă excelenţele într-adevăr au nume pe lumea asta, apoi ele s-au născut şi în Republica Moldova, dând viaţă unui proiect social care avea să schimbe, la începuturile sale, peste 40 de tinere sorţi din Republica Moldova...

Indiferent de ostilitatea unora faţă de leadership şi faţă de promovarea acestuia în rândul tinerelor, sunt sigură că Moldova a ajuns unde a ajuns pentru că, până acum, a avut parte de puţini lideri adevăraţi, dacă nu chiar deloc.

LeaderSHE s-a născut în inimile Olgăi Melniciuc şi Nighinei Azizov într-un moment în care toate şansele au favorizat un sol fertil. Fetele au adunat lângă ele, foarte curând, o echipă plină de energie, idei şi forţă. Am fost Marina Pascari, Rodica Patraşcu, Olia Secrii, Ciprian Plăcintă şi eu, ulterior Adrian Popescu şi Ion Ţimbrilo. Nişte suflete tinere şi curate, împletite din curaj, atitudine şi inimi situate foarte sus.

Nemaivorbind de minunatele care înfloreau în ochii noştri, o echipă de domniţe puternice, care astăzi duc faima ţării în universităţi renumite din întreaga lume ori, muncesc cu entuziasm acasă! Sunt fetele în care am crezut şi pentru care am dăruit tot ce am avut mai scump: timp şi afecţiune. Iar LeaderSHE a avut sprijin din SUA, România şi chiar Belgia. 

Astăzi, Olga a anunţat pe Facebook că LeaderSHE s-a înregistrat, la AGEPI, ca şi marcă protejată pentru următorii 10 ani. Fie ca în aceşti 10 ani LeaderSHE să cunoască entuziaste care năzuiesc spre un scop foarte clar şi care, într-adevăr au nevoie de sprijin pentru a-şi întări caracterele.

E minunat să ştii că cineva crede că tu vei creşte mare şi tu chiar devii mare!
În acest răstimp, am înţeles că a fi puternic înseamnă a avea respectul şi zâmbetul sincer al  oamenilor puternici şi adevăraţi. Şi poate mâna lor, pe umărul tău, în momente mai mult decât grele.

Iar celor care nu cred în lideri, în special - în femei-lider, le dedic un citat din Alchimistul lui Coelho, care, de altfel, nu are nimic cu femeile:

,,Puţini urmează drumul care le este trasat, adică drumul Legendei Personale şi al Fericirii. Ei cred că lumea este un lucru ameninţător şi lumea chiar devine ameninţătoare."

Dream team, vă cuprind pe toţi, oriunde v-aţi afla!

fotografie realizată de Olga

Taina cu puişorul de ciocolată

Acest blog trebuia să fie despre amintirile magnetice care mi-au format personalitatea şi au sădit în ea un ataşament nebun faţă de oamenii care s-au zidit în mine.
* * *
Până prin anul '96, iubiţii mei părinţi călătoreau mult prin România, la dobândit bănuţ cu bănuţ.
Ţin minte şi azi cum veneau noaptea de pe drum, obosiţi-morţi, şi-mi aduceau ceea ce n-o să pot uita vreodată.
Ciocolată ,,Poiana" cu Puişor. 

În ambalaj, pe lângă ciocolata propriu-zisă, erau adăugate încă 2-3 pătrăţele, şi ai mei iubiţi părinţi şi bunei numeau cele două pătrăţele - puişor. ,,-Iaca, a făcut pentru tine un puişor!!" :)

Şi eu îmi închipuiam că din România şi până acasă ciocolata asta dădea naştere unui pui, numai de dragul meu. În realitate, era o promoţie sau o simplă greşeală de producţie, dar, cu siguranţă -cel mai frumos mit al copilăriei mele. Cea mai dulce taină.

După ce descopeream naşterea produsă în foaia ceea de ambalaj, îi alintam pe toţi cu pătrăţele de ciocolată incredibil de gustoase şi adormeam fericită. 
Părinţii şi buneii îmi erau acasă. Şi toţi eram dulci de atâta alint.

Adormeam fericită, eu - învelită cu plapuma, iar puişorul de alături - învelit în staniol.
* * *
E frumos când insuflăm copiilor mituri şi ei trăiesc cu tainele astea, până când se dezmeticesc şi încep să le refacă, să le retrăiască.

Miturile copilăriei noastre sunt mai puternice decât Legendele Olimpului, pentru că pe astea, ale noastre, tre' să le descifrăm singuri... Şi să înţelegem că fiecare semn din trecut trebuia luat aminte.

Sunt fericită că port cu mine un cufăr plin cu amintiri la fel de ameţitoare precum asta cu puişorul de ciocolată. 

Promit să revin şi cu altele.
Pentru cei care mă cunosc.

Primul Festival al Sufletului Meu

Coelho zicea, în ,,Alchimstul" :,,Urmăreşte întotdeauna semnele."

29 septembrie a însemnat pentru mine şi majoritatea băştinaşilor mei de la Temeleuţi - (citez) ,,ceva ce n-a mai fost şi n-o să mai fie la noi în sat", pentru că, ieri, Temeleuţiul a fost ieri gazda unui eveniment inedit.

***

După ce doamnele Ina Coşeru şi Iuliana Cantaragiu, de la Centrul Naţional de Mediu, au decis să-şi dedice tot sufletul şi trupul pentru ca oamenii să înţeleagă că râul Bîc este pe cale de dispariţie, s-a născut un proiect care urma să schimbe istoria satului Temeleuţi, dar şi a acestui rîuleţ.

Primul Festival al Râului Bîc. În satul de unde acesta îşi trage originile - la poalele celui mai înalt vârf din Moldova, la hotar cu rezervaţia Plaiul Fagului şi cu Dealul Poştei, care, cândva, găzduia poşta regală.

În timp ce, câteva săptămâni la rând, doamnele de la CNM organizau flash-mob-uri de sensibilizare în raioanele din bazinul râului Bîc, la Temeleuţi se pregătea spaţiul pentru festival - o poiană incredibil de frumosă, cu multă verdeaţă şi locuri pentru parcări, cu spaţii pentru WC şi cu o deschidere imensă spre cer. Lucrul a mers în toi, şi nimeni nici măcar nu intuieşte câtă muncă se investeşte în a tăia ramurile uscate sau a conecta la energie electrică o poiană din afara localităţii. Nemaivorbind de însuşi evenimentul.

Seara, în ajunul evenimentului, părinţii m-au adus în poiană. Becurile ardeau şi formau un pătrat perfect simetric, pe care deja se pregătea locul pentru corturi.  -Uite, când o să mai fie aşa frumuseţe pe aici? ... 

Ziua festivalului s-a apropiat mai repede decât am crezut. Atâtea emoţii am avut doar de ziua mea.

E frumos să ştii că în satul tău natal, în cuibul copilăriei tale, va veni atâta lume să se bucure alături de tine. Să danseze, să guste plăcinte şi vin, să cânte în cor, să stea aşezată pe iarbă, să se bucure că mai trăieşte o zi.

La 12.00, a început. Lansare oficială, discursuri frumoase, un prezentator excepţional.

Pe laturile pătratului pe care îl văzusem în ajun, deja erau instalate corturile, în fiecare din ele, puteai să te îndrăgosteşti de frumos  - de ii şi catrinţe, de brăţări din paie, de miere şi lumânări din ceară, de tablouri, de scaune împletite din lozie, de plăcinte făcute cu dragoste şi vin de casă...

În timp ce raioanele din bazinul rîului Bîc îşi exercitau dreptul de a încânta cu frumos şi cultură, poiana se umplea. Tinerii au adus mingi, bunicuţele au început să se prindă în hore, iar cei mai mici, ca de sărbători - să alerge, în haine noi şi cu mult soare în priviri. Maria Iliuţ, ansamblul Plăieşii, trupa the Peeno, dar şi restul interpreţilor au umplut cu euforie aerul curat de la Temeleuţi. Sunetele primului festival al râului Bîc au ajuns până departe, în codru, de unde izvorăşte cel mai poluat rîu din Moldova. Unde mai pui că pe cer a apărut un avion al Aero Club Călăraşi, care plana în cercuri, deasupra poienei şi încânta lumea cu zborul său. :)

Inima mea plana exact ca avionul acela. În cercuri, de fericire.

Mi-a mişcat inima şi momentul în care, doi miri din sat şi-au primit certificatul de căsătorie chiar pe scenă, de unde i-a admirat atâta lume frumoasă şi necunoscută! 

Ieri am realizat că nu este întâmplător ca oamenii minunaţi şi harnici să se adune la un loc pentru a marca istoria unui rîu poluat de mâna altor oameni, mai puţin frumoşi. Întotdeauna, unul aruncă un ambalaj, iar altul trebuie să-l ridice, să-l pună la coş şi să zâmbească, cheltuind pentru asta 5 secunde din zi. Şi aşa, în fiecare zi. Iată care este problema noastră. Nu venim nici la evenimentele de cultură, deşi ne jeluim că n-avem cultură. Dar omului i se poate lua cu de-a sila. Numai. Nicidecum nu poţi să-i bagi ecologie în suflet, chiar dacă i-i plin de funigine...

mai multe informaţii vedeţi aici:

http://www.privesc.eu/Arhiva/18224/Festivalul-Raului-Bac-sub-genericul--Iubeste-ti-raul--
http://www.reporterlocal.md/localitati/calarasi/item/433-video-festivalul-r%C3%AEului-b%C3%AEc-i-a-unit-pe-to%C5%A3i-cei-de-pe-bazinul-r%C3%AEului.html

http://www.zdg.md/video/video-festivalul-raului-bac-a-adunat-mii-de-oameni-la-temeleuti

http://zugo.md/primul-festival-al-raului-bic---iubeste-ti-raul---s-a-incheiat-cu-succes

P.S.

Eu nu ştiu dacă doamnele de la Centrul Naţional de Mediu vor citi aceste rânduri, dar, în caz că le citesc, le exprim, din toată sinceritatea mea, cuvinte de mare laudă şi recunştinţă pentru o muncă adusă cu excelenţă la bun sfârşit. Oamenii buni sunt o adevărată comoară. Pentru asta, trebuie să mulţumeşti Domnului!!

Să ştiţi că oamenii vă iubesc, chiar dacă nu toţi vă cunosc, şi vă laudă activitatea, pentru că faceţi mai mult decât un minister întreg. Vă cuprind!

P.P.S.

Nu este întâmplător că oamenii care se dedică pentru o idee şi pentru o cauză socială, obţin succes.

Nu este întâmplător că alţi oameni, care apreciază aceste idei, oferă bani, pentru ca ele să devină realitate.

Nu este întâmplător că o mică parte din oameni, neputând citi o listă cu sponsori de la un eveniment cultural, exclamă, cu prea multă lene: ,,- Aaa, iaca unde se duc banii satului!"

Nu este întâmplător că marea parte din breasla jurnaliştilor din Moldova alege să meargă doar la evenimente profitabile, atât din punct de vedere al audienţei, cât şi cât şi din cel al şocantului. Pentru că asta li se cere.

Nu este întâmplător că lucrurile cu adevărat importante sunt asistate de oameni puţini. 

,,CÂND NE AFLĂM ÎN FAŢA MARILOR COMORI, NU LE VEDEM NICIODATĂ" Coelho

Mulţumesc tuturor oaspeţilor, care au asistat la eveniment. Sunteţi cu adevărat importanţi!

Când ne aflăm în faţa marilor comori

Coelho m-a lăsat din nou fără somn.
După o noapte în care am călătorit alături de un tânăr prin pustiul Saharei, mi-am dat seama că uneori este de ajuns să citeşti o carte, pentru ca să mai tai din lista cu întrebări.
Şi anume, întrebări, care te chinuie pe la 22 de ani. Şi căutări. Şi vise.

***
Cu cât te apropii mai mult de visul tău, cu atât lucrurile devin mai anevoioase.
***
- La ce bun un revolver?
- Ca să învăţ să am încredere în oameni.
***
Poate că Dumnezeu a creat deşertul, pentru ca omul să poată zâmbi la vederea curmalului.
***
Toate lucrurile de sub Soare sunt scrise de aceeaşi Mână.

❤❤❤
Dragostea face un suflet geamăn pentru fiecare om care munceşte, se odihneşte şi caută comori sub soare.
❤❤❤

URMĂREŞTE ÎNTOTDEAUNA SEMNELE.
*** 
Dacă dai atenţie prezentului, îl poţi îmbunătăţi.
***
Uită de viitor şi trăieşte în fiecare zi. Dumnezeu are greijă de copiii Lui.
***
Oamenii visează mai mult la întoarceri, decât la plecări.
***
Frica de suferinţă este mai grea decât suferinţa.
***
Puţini urmează drumul care le este trasat, adică drumul Legendei Personale şi al Fericirii. Ei cred că lumea este un lucru ameninţător şi lumea chiar le devine ameninţătoare.
***
Ora cea mai întunecată e cea dinaintea răsăritului.
***

Când ne aflăm în faţa marilor comori, nu le vedem niciodată.
Pentru că oamenii nu cred în comori.
***

[ALCHIMISTUL]

Ce fel de sărbători, când la sate e greu?

zi de sărbătoare naţională.

o rog pe mama să mai contenim lucrul pe care l-am început la pământ, pe la începutul verii şi mă urăsc pentru că mă supăr pe ea. prea mult lucrăm. fizic. prea neostenită de lucru este, sărmana, prea grele vremuri. prea chinuiţi părinţi avem.
mama răspunde supărării mele:

- Ştii, eu de mică lucrez aşa. Când eram copil, ne duceam la tabere, şi în jumătate de zi culegeam o tonă de roşii... Aşa ne-au învăţat părinţii. Ce să facem, dacă nu putem minţi şi nu putem fura, pentru că avem suflet?! Poate că voi veţi reuşi să câştigaţi bani prin căi mai simple, dar atât cât suntem la sat, asta ni-i dat.

Am plecat nasul în pământ şi am muţit. 
Ce fel de sărbători, când la sate e greu?
Greu şi de privit televizorul. Greu de zâmbit.

Mi-i ciudă pe mine.

DESPRE DECIZII 2

Poţi ajuta un om să lepede fumatul sau consumul de alcool, mărindu-i astfel, speranţa de viaţă.

Poţi învăţa o mamă să nu-şi mai bată copilul, contribuind la un viitor, altul decât era preconceput.

Poţi îmbrăca un om, sau încălţa, sau descălţa...

În fond, toate laturile omului, care ,,vin" şi ,,pleacă" uşor pot fi modificate cumva, spre binele său, direct sau prin ,,bătai în şa", însă nu poţi fi sigur niciodată că el anume asta îşi doreşte.

Nu, acest text nu este despre ,,schimbarea lumii" - fenomen absolut imposibil, după mine, în termeni măsurabili de timp.

Totuşi, am ajuns să trag o concluzie care te poate ajuta, oarecum, la luarea unei decizii.

Nu avem dreptul moral să schimbăm pe cineva numai pentru că aşa vrem noi. Nu poţi să-i schimbi omului nişte principii de viaţă, nişte limite sau nişte extreme sau nişte manifestări publice defecte (după noi), care trebuiau formate cu mult înainte de a merge la grădiniţă.

Nu poţi reeduca un om care s-a maturizat deja şi care are întipărite în creier nişte prejudecăţi, nişte valori şi nişte credinţe, la care n-o să renunţe niciodată.

Uneori, vrei să rămâi alături de cineva,  dar te gândeşti că ai vrea să-l schimbi, pentru ca lucrurile să meargă în direcţia pe care o vrei. Şi schimbarea pe care o vrei să ţină un pic şi de caracter, şi de valori, şi de blablabla.

Ori, să-l accepţi aşa cum este, suportând toate reformele pe care acesta le vrea şi acceptând schimbarea, dar deja la tine.

Te trezeşti, apoi, după câţiva paşi, conştentizând că nu-ţi poţi călca pe inimă, numai pentru că cineva aşa vrea. Şi înţelegi atunci diferenţele dintre voi. Nu poţi renunţa la ceea ce porţi în suflet şi nici la principiile care te definesc, ca şi om.

Rezultă că

dacă vrei să alegi un om, alege-l pe acela, care nu va fi atât de imperfect (după tine), încât să trebuiască să-l ,,demontezi până la temelie."

dacă alegi să rămâi alături de cineva, gândeşte-te la preţul schimbării pe care o vrea acel cineva de la tine, la renunţarea la sinele tău şi, în general, la rostul acestei uniuni.

trebuie să rămâi alături de oamenii care canalizează spre bine energia ta şi te ajută să creşti. 

trebuie să renunţi la oamenii care îţi leagă piatra de gât numai pentru că ei înşişi s-au deprins cu această cădere.

trebuie să alegi. altfel, rişti să conchizi că soarta are vargă şi se ia după tine la tot pasul.

* * *

eu nu ştiu ce a fost asta.

poate o stare, poate un îndemn.

* * *

 În cel mai serios mod, alege bine oamenii, alături de care vei construi ceea ce se numeşte viitor.

găseşte în alţii ceea ce este în tine, dar, întâi de toate, 

află ce-i cu tine,

cunoaşte-te odată.