Nu știu de ce, dar pentru mine ,,a da” și ,,a lua” sunt două procese legate cumva de o lege universală a recompensei. Trebuie să dai în fiecare lună a zecea parte din câștigul tău, în caz contrar - vei pierde mai mult decât atât. Am verificat, așa și este.
Dar nu despre asta am vrut să vă vorbesc.
Există în Tiraspol o stație în apropiere de ,,Piața Centrală” și lângă stația asta trăiesc 3-6 mâțe de toate culorile și formele. Mâțele arată mișto când le privești dintr-o parte - seamănă a sărmane flămânde și înghețate, care n-au mai simțit căldura brațelor de om de când s-au născut etc, etc. De cele mai multe ori, în această stație stau în așteptare bătrânelele care vor să prindă un troleibuz. Ele vin de la piață cu pâine și pește în geantă, și când trec pe lângă mâțele acestea mega jeloase, li se face milă și le hrănesc. Foarte des mănâncă mâțoanele acestea. Mi-a plăcut din primul minut charisma, scenariul și felul lor parazit de a se adapta la viața socială. O fi fiind bine să ai patru labe grase și un corp bine-mersi și să nu te fugărești după șoareci și vrăbii, pentru că aștepți pâine caldă din torbă.
Dar nici asta nu e tot ce am vrut să vă spun.
Pe străzile capitalei sunt mulți nevoiași, care cer ajutor material din motive mai mult sau mai puțin sincere. Am citit în mulți ochi durerea și nevoia sinceră, am susținut și m-am rugat pentru cine am simțit cu adevărat compasiune.
Au fost momente, însă, în care am rămas șocată de felul în care am fost manipulată sentimental. Așteptând în stație, într-o dimineață, am zărit o femeie cu un căruț. Se îndrepta undeva. Avea haine zdrențuite și papuci rupți. Arăta rău, pentru că mai și băuse (se simțea). Șocul meu a pornit în momentul în care din pachetul care stătea în căruț, se târa de asfalt o păpușă. Păpușa ceea urma să fie înfășată și ținută în brațe în rol de nou-născut, pentru mila căruia femeia avea să cerșească. Mergea cu viteză, avea putere să tragă căruțul, dar și raționamentul unui venit. Nu s-a gândit, însă, că-i cade ,,copilul” din căruț, nu-i păsa nici de cei care vor să scrie pe blogul lor despre dânsa. :D
Acum, altă poveste. În gara auto din Călărași mișună adesea copii. Copiii romi. Cu tot respectul meu pentru ei, dar acești copii își fac bani de buzunar dintr-un ton foarte gingaș al vocii, ce cumpără deseori inima călătorilor care vin și pleacă în fluxuri permanente. Într-o zi s-a apropiat și de mine o copilă. Și-a expus discursul de manipulare cu ochii într-o parte, pentru că vroia să fie sinceră, dar aștepta să-și cumpere cât mai repere înghețată ori chipsuri. Când și-a ridicat ochii, m-a recunoscut. Fetița îmi fusese elevă într-unul din stagiile de practică pedagogică la școala Primară din Călărași. ,,-Vai, scuzați-mă, doamnă învățătoare, n-o să mai fac așa!” Și a fugit. Au trecut mulți ani de atunci. Fata continuă și azi să se apropie de fiecare trecător care arată mai binișor îmbrăcat, iar despre mine a și uitat că i-am fost cândva pedagog. :) La școală, fetița asta arăta foarte bine și nici prin cap să-mi treacă despre faptul că are un job part-time după lecții.
Ei bine, fiecare se descurcă cum poate. Dar să ,,joci” pe sentimente tot nu se poate, oameni buni. Când mă gândesc la aceste firi, gândul îmi pleacă la vâsc - planta care parazitează ramurile copacilor pentru a co-exista ,,în parteneriat” cu aceștia.
Dar câți oameni așteaptă să le cadă ceva din pod în fiecare zi, fără niciun efort!
Oare ce-o fi zicând Dumnezeu atunci când vede mâncăii exercitându-și funcția?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
votre opinion :